Project Description
Documentații ISCIR și RSVTI
Realizarea autorizațiilor de funcționare ISCIR și cărțile de funcționare a echipamentelor
Stivuitoarele pot fi puse în funcţiune numai după obţinerea autorizaţiei de funcţionare în urma unei verificări tehnice efectuate în conformitate cu prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind asigurarea protecţiei utilizatorilor, mediului înconjurător şi proprietăţii.

Autorizația de funcționare ISCIR
Autorizația de funcționare ISCIR eliberată de unitatea teritorială ISCIR în raza căreia se află, se obține pe baza următoarelor documente:
- cartea tehnică a utilajului – electrostivuitor, motostivuitor, transpaletă electrica- (partea de constructie) – furnizată de vănzător
- declarație de conformitate a stivuitorului, transpaletei electrice (eliberată de producător) – furnizată de vânzător
- proces-verbal cu probele de casă pentru stivuitor sau transpaleta electrică – furnizat de vănzător
- manual de utilizarea stivuitorului sau a transpaletei electrice în limba română – furnizat de vânzător
- autorizație (carnet) de stivuitorist pentru persoana care operează cu stivuitoare (inclusiv pentru transpalete electrice)
- contract de service pentru întreținerea periodică încheiat cu o firmă autorizată ISCIR pentru reparații stivuitoare
- contract cu RSVTI (responsabil cu supravegherea tehnică a instalațiilor)
Cartea echipamentului ISCIR
Dupa obținerea autorizației de funcționare, fiecare utilaj va avea CARTEA ECHIPAMENTULUI eliberată de ISCIR.
Stivuitoarele sunt înregistrate în evidenţa tehnică a ISCIR-INSPECT IT, iar verificarea tehnică oficială este efectuată de inspectorii de specialitate.
1) Cartea stivuitorului – partea tehnică, care va conţine:
- caracteristici tehnice de bază ale stivuitorului;
- caracteristicile dispozitivelor pentru prinderea şi ridicarea sarcinii (limite de utilizare, condiţii normale de utilizare, instrucţiuni de utilizare şi mentenanţă);
- planuri şi scheme necesare pentru :
- punerea în funcţiune;
- întreţinerea şi inspecţia (scheme electrice, de ungere, hidraulice etc.);
- verificarea funcţionării;
- reparare;
- instrucţiuni pentru :
- transportul stivuitorului şi subansamblelor;
- montare şi demontare;
- instalare şi reglare;
- contraindicaţii privind utilizarea stivuitorului;
- instrucţiuni de utilizare a stivuitorului în medii potenţial explozive, când este cazul.
2) Cartea stivuitorului – partea de exploatare, în care se completează procesele-verbale de verificare şi de inspecţie.
- declaraţia de conformitate a stivuitorului;
- procesul-verbal de probe de casă cu rezultate corespunzătoare.
RSVTI
- Întocmim registrul de evidență cu urmărirea efectuării verificărilor tehnice periodice pentru fiecare echipament în parte (electrostivuitor, motostivuitor sau transpaletă electrică).
- Urmărim efectuarea verificărilor periodice.
- Urmărim și pregătim echipamentele pentru verificările tehnice oficiale (prelungirea autorizației de funcționare ISCIR) și participă efectiv împreună cu inspectorul ISCIR desemnat la acestea.
- Instruim periodic (obligatoriu odata la 6 luni) personalul deservent (se întocmeste un document specific).
- Verificăm și prelungim valabilitatea carnetelor de stivuitorist (RSVTI este abilitat în acest sens dupa verificarea cunoștințelor operatorilor).